s. v. inoculare, inoculație, vaccinare.
altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
, altoaie, s.n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. altoiáscă
tranz. 1) (plante) A trata cu altoi. 2) fig. fam. A supune unei lovituri; a lovi. 3) fig. (sentimente, relații) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate; a cultiva. /<ung. oltani
n. 1) Bucată mică de ramură, detașată de la planta-mamă și folosită la altoire. 2) Plantă cultivată pentru altoire. 3) Plantă altoită. /<ung. oltvány
vb. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la var. – Der. altoială, s.f. (altoire); altoi, s.n. (ramură folosită la altoire); altoior, adj. (care altoiește); altoitură, s.f. (altoire); hultoană, s.f. (altoi); hultuitură, s.f. (acțiunea de a altoi); altoană, s.f. (Mold., altoi).