, amănunți, -te, s.n., adj. 1. S.n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ♢ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități. Comerț cu amănuntul. ♢ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit2. [Var.: (reg.) amărúnt s.n.] – A3 + mănunt „mărunt”.
s. detaliu, (rar) amănunțime. (Știe totul în ~.)
n. Element neesențial dintr-un ansamblu; parte secundară a unui lucru; detaliu. ♢ (Cu) de ~ul în cele mai mici detalii. Cu ~ul cu bucata. /a + mănunt
s.n. – 1. (Înv.) Amănunțit, în detaliu (sens adv.) – 2. Detaliat (sens adj.). 3. Detaliu. – Var. amărunt, (cu der. săi). De la mărunt, cu a- caracteristic formelor adv. Uzul ca s. este modern, pentru cel adv. cf. it. a minuto. – Der. amănunți, vb. (a mărunți; a da amănunte); amănunțime, s.f. (detaliu).