, amestecuri, s.n. 1. Reuniune de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut prin punerea laolaltă a mai multor substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ♢ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea un (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv).
s. 1. combinație, (livr.) melanj, mixtură. (Un ~ de substanțe.) 2. v. imixtiune.
n. 1) Complex format din lucruri diferite; amestecătură. 2) chim. Produs obținut prin amestecarea a două sau mai multe substanțe. 3) Intervenție (necerută sau forțată) în treburile altora. ♢ A nu avea nici un ~ a nu avea nici o legătură cu ceva sau cu cineva. /v. a amesteca
, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.
vb. 1. a combina. (~ mai multe substanțe.) 2. (prin Transilv. și Maram.) a sfeti. (~ cărțile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuție.)
vb., ind. prez. 1 sg. améstec, 3 sg. și pl. améstecă
tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conștient (într-o chestiune sau într-o situație nedorită); a implica. /<lat. ammixticare
intranz. 1) A se îmbina formând un amestec. 2) (despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcându-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuție. ~ în joacă. /<lat. ammixticare
vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolaltă. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. *ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s.n. (reunire de lucruri diverse); amestecător, adj. (aparat care servește la a mesteca substanțe; intrigant, bîrfitor); amestecătură, s.f. (amestec, încurcătură); amestecuș, s.n. (amestec). Cf. mesteca.
expr. (pop.) a interveni nepoftit în discuție sau în soluționarea unei chestiuni