definiția amiezi definiție dex

, amiezesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca și a se odihni la amiază. – Din amiază.

, amiezi, s.f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a Soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ♢ Loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ♢ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Zenit. 3. (Reg.) Masă principală care se ia aproximativ la jumătatea zilei; prânz. 4. (Înv.) Miazăzi, sud. [Var.: amiáz, amiéz s.n., amiázi, amiázăzi s.f.] – Din amiazăzi (< lat. ad mediam diem).

s. v. prânz.

s. f., g.-d. art. amiézii; pl. amiézi

f. 1) Mijlocul zilei, când soarele se ridică la înălțimea maximă pe cer. ♢ Ziua-n ~a mare a) în toiul zilei; b) în văzul tuturor. 2) art. Odihna de după masă. ♢ A face ~a a dormi puțin după masă. [G.-D. amiezii; Sil. -mia-] /<lat. ad meridiam diem

s.f. – Mijlocul zilei, ora 12. – Var. amiazi, namiază, nămiezi. Lat. medῑ die, de unde în lat. clasică meridies (› Trans. mereze), cf. it. meriggio (REW 5531), v. prov. miegdia, fr. midi. Se folosește în Trans. de V. cu forma mńezi „prînz”. – Der. ńedzi, vb. (Basar., a se odihni vitele).

adv., abr. d. a.

s. f., art. dúpă-amiáza, g.-d. art. dúpă-amiézei; pl. dúpă-amiéze, art. dúpă-amiézele