s.f. 1. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos într-o țară, într-o instituție etc. 2. Atitudine de nesupunere, de indisciplină a individului față de o colectivitate organizată. – Din fr. anarchie.
f. Stare de dezorganizare; dezordine generală; haos; indisciplină. ~ în producție. [G.-D. anarhiei] /<fr. anarchie
s.f. – Stare de dezordine, de haos. Fr. anarchie (cu pron. din ngr. ἀναρχία). – Der. (din fr.) anarhic, adj.; anarhism, s.n.; anarhist, s.m.
s.f. Dezordine, dezorganizare, lipsă a oricărei organizări și conduceri, haos; indisciplină, nesupunere a individului față de o colectivitate organizată. [Gen. -iei. / < gr. anarchia, cf. rus. anarhiia, it. anarchia, germ. Anarchie].
s. f. stare de dezvoltare, de haos într-o țară, instituție etc. ♢ indisciplină, nesupunere a individului față de o colectivitate organizată. (< fr. anarchie, gr. anarkhia)