, ancore, s.f. 1. Piesă grea de metal cu brațele ca niște gheare, care se coboară cu un lanț, o frânghie sau o parâmă de pe o navă în fundul apei, unde se agață pentru a ține nava în loc. ♢ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă). 2. Bară (de metal) în formă de T sau de X care împiedică un zid să se dărâme. ♦ Cablu care fixează stâlpi, coșuri înalte de fabrică. – Din it., lat. ancora.
f. 1) Piesă grea de metal cu câteva brațe în formă de gheare cu care se imobilizează o navă. 2) Cablu cu care se fixează un element de construcție. 3) Undiță cu trei cârlige folosită la pescuitul unor pești răpitori. [G.-D. ancorei] /<it., lat. ancora
s.f. – Piesă de metal cu brațe ca niște gheare care se coboară cu un lanț de pe o navă pe fundul mării. – Var. (înv.) anghiră. – Mr. angură. Lat. ancora (sec. XIX). Var. (sec. XV) din sl. anŭkira și acesta din ngr. ἄγϰυρα sau ἄγϰουρα (Philippide, II, 631), cf. alb. angurë. – Der. ancora, vb. (a fixa cu ajutorul ancorei); ancoraj, s.n. (ancorare).
s.f. 1. Piesă grea metalică, cu brațe în formă de cârlige ascuțite, care se lasă la fundul apei pentru a fixa o navă. ♢ A arunca ancora = a ancora; a ridica ancora = a pleca la drum cu o navă. 2. Cablu care întărește anumiți stâlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții. [< lat. ancora, cf. it. ancora].