antici, -ce, adj., s.m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S.m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S.f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.
antici, -ce, adj., s.m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S.m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S.f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.
1) Care ține de antichitate; propriu antichității. 2) Care ține de istoria și cultura popoarelor din antichitate. Istorie antică. /<fr. antique, lat. antiquus
m. Persoană care a trăit în antichitate. /<fr. antique, lat. antiquus
1) Care ține de antichitate; propriu antichității. 2) Care ține de istoria și cultura popoarelor din antichitate. Istorie antică. /<fr. antique, lat. antiquus
m. Persoană care a trăit în antichitate. /<fr. antique, lat. antiquus
adj. – 1. Vechi, vetust. – 2. Care aparține antichității. Fr. antique. – Der. antică, s.f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filieră orientală (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antică, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s.m. (persoană care vinde cărți vechi); anticariat, s.n. (magazin de antichități și obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticărie, s.f. (anticariat); anticat, adj. (înv., învechit); antichitate, s.f. (vechime).
adj. – 1. Vechi, vetust. – 2. Care aparține antichității. Fr. antique. – Der. antică, s.f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filieră orientală (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antică, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s.m. (persoană care vinde cărți vechi); anticariat, s.n. (magazin de antichități și obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticărie, s.f. (anticariat); anticat, adj. (înv., învechit); antichitate, s.f. (vechime).
adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].
adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].
I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ♢ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. (< fr. antique, lat. antiquus)
I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ♢ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. (< fr. antique, lat. antiquus)