, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (dupa ține).
vb., ind. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 1 pl. aparțínem; conj. prez. 3 sg. și pl. aparțínă; ger. aparținând; part. aparținút
intranz. 1) A fi al cuiva în virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un întreg. Aparține unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu. /<fr. appartenir
vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i. aparțin. / < fr. appartenir, după ține].
vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)