aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec.
adj., adv. 1. adj. v. focos. 2. adj. v. impetuos. 3. adj., adv. v. rău. 4. adj. v. hrăpăreț. 5. adj. v. înverșunat. 6. adj. v. disputat. 7. adj. v. violent. 8. adj. v. cumplit. 9. adj. v. puternic.
1) Care manifestă o activitate sporită; înfocat; înflăcărat. 2) Care este aspru; fără milă. 3) Care este lacom. ~ la câștig. [Sil. a-prig] /Orig. nec.
adj. – 1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus „expus la soare”, de unde apoi „fierbinte, arzător”; cf. calabr. apricari „a încălzi”. Schimbarea semantică este generală la termenii care desemnează „căldura” și, în sens fig., impulsul pasional; cf. căldură, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la „pasionat” s-a trecut firesc la „violent”, care este sensul uzual al cuvîntului rom. În sfîrșit, sensul de „avid, lacom” înregistrat în dicționare (în primul rînd DAR), și care a indus în eroare REW 561 nu există în realitate; expresiile de tipul aprig la pradă, aprig la cîștig sînt normale în cadrul sensului 1, și interpretarea interesată a acestora așa cum este dată în DAR se explică în lumina etimologiei pe care o propune apoi, și care nu ni se pare convingătoare. – G final ca în stîng și vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat încă de Laurian, Hasdeu și Cihac, dar a fost respins de cercetătorii moderni (Pușcariu 99 dă originea cuvîntului drept necunoscută; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gîndea la un lat. *apricus, de la aper „porc mistreț”. Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune *apprex „lacom”, de la apprecor, a cărui der. pare puțin probabilă. În sfîrșit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ „avid, lacom” (de unde fr. Harpagon), întemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat.