aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ♢ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.
vb. v. antrena, congestiona, declanșa, dezlănțui, entuziasma, intensifica, isca, izbucni, îmbujora, împurpura, înflăcăra, înfoca, înroși, însufleți, înteți, pasiona, porni, roși, rumeni, stârni.
vb. (sil. -prin-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. apríndă, part. apríns
tranz. 1) A face să ardă. ~ focul. ♢ A-și ~ paie în cap a-și pricinui singur neplăceri. 2) înv. (arme de foc) A face să ia foc. 3) (surse de lumină) A face să lumineze. ~ lanterna. 4) și fig. A face să se aprindă. [Sil. a-prin-] /<lat. apprehendere
intranz. 1) A începe să ardă; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporită; a se înfierbânta; a se înflăcăra; a se înfoca; a se întărâta. 3) fig. (despre persoane) A se înroși la față (din cauza unei emoții). 4) fig. A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, făină etc.) A-și pierde calitățile inițiale (din cauza umezelii, a îngrămădirii etc.), căpătând gust neplăcut; a se încinge. /<lat. apprehendere
vb. – 1. A arde, a se propaga focul. – 2. A da foc. – 3. A face lumină. – 4. A se înflăcăra, a se roși la față. – 5. A încinge, a ațîța. – 6. A se înflăcăra, a se pasiona, a se însufleți. – 7. A face febră. – Mr. aprindu, megl. prind, istr. aprindu. Lat. apprĕndĕre, de la apprĕnhĕndĕre (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 100; Candrea-Dens., 1448; REW 554; DAR), de unde provin, cu sensuri diferite, și it. apprendere, prov. aprendre, fr. apprendre, sp., port. aprender. Totuși, sensul rom. este deja romanic, cf. fr. prendre cu funcție intranzitivă (le feu a pris), it. il fuoco é appreso, sp. prender. Trăsături ale sensului romanic al lui apprendere (a aprinde) sînt atestate la Grégoire de Tours (cf. Densusianu, HLr., 186), în v. fr. apprendre și în it. apprendersi d’amore (paralel cu fr. s’éprendre). Der. aprinjor, s.n. (Trans., chibrit); aprinjoară, s.f. (Trans., chibrit); aprinsură, s.f. (Trans., inflamație); aprinzăcios, adj. (inflamabil); aprinzătoare, s.f. (brichetă; sul de hîrtie aprins cu care se fac glume proaste în cazărmi și licee, punîndu-l între degetele celor care dorm); aprinzător, adj. (inflamabil).