(2) arămuri, s.f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ♢ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. (La pl.) Obiecte făcute din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen).
f. 1) Metal de culoare roșiatică, maleabil, ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, întrebuințat în industrie; cupru. ♢ A-și da ~a pe față (sau a-și arăta ~a) a-și arăta adevăratul caracter, adevărata fire (rea). 2) la pl. Obiecte făcute din aramă. [G.-D. aramei] /<lat. aramen
s.f. – 1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (‹ v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s.m. (căldărar); arămărie, s.f. (căldărărie); arămeasă, s.f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s.f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s.f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru).
(n. 1919, Iași), inginer român. M. coresp. al. Acad. (1963), prov. univ. la București. A elaborat teoria supracomprimării motorului cu benzină. Lucrări privind teoria și exploatarea motoarelor cu ardere internă.
expr. a-și dezvălui adevăratul caracter.