, arcuiri, s.f. Faptul de a (se) arcui; încovoire elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui.
s. 1. v. încovoiere. 2. v. flexiune. 3. v. curbură.
, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. arcuiáscă