arenzi, s.f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. – Din rus., pol. arenda.
f. 1) Exploatare a unui bun material (imobil, teren etc.) pe un timp determinat în schimbul unei plăți. 2) Suma plătită de arendaș proprietarului pentru folosirea acestui bun. A plăti ~da. [G.-D. arenzii; Pl. și arende] /<pol., rus. arenda
s.f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, și pe mai multe căi în același timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 și Pușcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puțin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd și (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă”, deoarece în trecut cîrciumile și hanurile din localități erau date în arendă de către marii proprietari și producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaș, s.m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendășesc, adj. (propriu unui arendaș); arendăși, vb. (a arenda); arendășie, s.f. (arendare; ocupație de arendaș); arendășiță, s.f. (nevastă de arendaș); arendășoaică, s.f. (nevastă de arendaș); arendator, s.m. (arendaș); orîndar, s.m. (cîrciumar); orîndărie, s.f. (arendare).