s. f., g.-d. art. arhitectónicii
f. Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. [G.-D. arhitectonicii] /<fr. architectonique, lat. architectonicus
s.f. Îmbinare a elementelor constitutive ale unei construcții. ♦ (Fig.) Construire, mod de îmbinare, de realizare. [Cf. fr. architectonique, germ. Architektonik].
, arhitectonici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S.f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.
, arhitectonici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S.f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.
adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicesc. (Planuri ~.)
adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicesc. (Planuri ~.)
adj. → tectonic
adj. → tectonic
Care ține de arhitectură; propriu arhitecturii; arhitectural. /<fr. architectonique, lat. architectonicus
Care ține de arhitectură; propriu arhitecturii; arhitectural. /<fr. architectonique, lat. architectonicus
adj. Care aparține arhitecturii; arhitectural. [Cf. fr. architectonique, lat. architectonicus, gr. architektonikos].
adj. Care aparține arhitecturii; arhitectural. [Cf. fr. architectonique, lat. architectonicus, gr. architektonikos].
I. adj. ornamental. II. s. f. 1. îmbinare a elementelor constructive ale unei construcții. 2. (fig.) construire, mod de îmbinare. (< fr. architectonique, lat. architectonicus)