s.m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren, egală cu 100 m2. [< fr. are, cf. lat. area – suprafață].
suf. „Referitor la...”; „cel (cea) care exercită o meserie, o funcție”, „care are calificare”. (din fr. -aire, -eur, -euse, cf. lat. -arius = nume de agent)
, arii, s.f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așează cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.
, arii, s.f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).
, arii, s.f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.
s. arman, (înv. și reg.) siliște, (reg.) țarc, (prin Mold. și Bucov.) năsadă. (~ pentru treierat grâul.)
(mat., agr., muz.) s. f. (sil. -ri-e), art. ária (sil. -ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (sil. -ri-i-); (mat.) simb. A
f. 1) Loc special amenajat unde se adună și se treieră cerealele; fățare. 2) Orice suprafață plană. 3) Mărime a unei suprafețe (exprimată în unități de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanență de anumite ființe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activități; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
f. 1) Compoziție muzicală vocală cu caracter liric, reprezentând un fragment dintr-o operă, dintr-o operetă sau din-tr-un oratoriu. 2) Piesă instrumentală cantabilă. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
s.f. – Melodie, compoziție muzicală. It. aria (sec. XIX).
s.f. – 1. Loc unde se treieră, arman. – 2. Suprafață. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Pușcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen științific se datorează contactului cu fr. aire. Der. aret, s.n. (regiune, zonă), cu var. ariet. Pronunțarea este gravă. În general suf. -et este tonic, dar există și cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un der. normal de la arie. Dicționarele l-au confundat uneori cu arét „ajutor”.
s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
s.f. Compoziție vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mișcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].
s. f. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)
s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ♢ areal1. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)
(c. 256-336), preot creștin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul arianismului.