, aristocrații, s.f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; p. gener. (în orânduirea sclavagistă) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în orânduirea feudală) clasă socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie.
s. f. (sil. -cra-), art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile
f. 1) Pătură socială privilegiată datorită situației sale economice și originii sociale; nobilime. 2) fig. Vârfurile privilegiate ale unei clase, ale unui grup social. [G.-D. aristocrației] /<fr. aristocratie, gr. aristokratia
s.f. Clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă care se bucură de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].
s. f. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime. ♢ vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale. (< fr. aristocratie, gr. aristokratia)