aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s'arroger, lat. arrogare.
vb., ind. prez. 1 sg. aróg, 3 sg. și pl. arógă
tranz. (drepturi, calități) A-și atribui cu de la sine putere. /<fr. (s')arroger, lat. arrogare
vb. I. tr. A-și atribui un drept, o calitate etc. cu de la sine putere. [P.i. aróg, conj. -ge. / < fr. arroger, cf. lat. arrogare – a reclama pentru sine].