arțaguri, s.n. (Pop. și fam.) Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s.n.] – Din magh. harcag.
s. 1. (înv. și pop.) țâfnă. (E plin de ~.) 2. (IST.) (înv.) harță. (~ul era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.)
s. n., pl. arțáguri
n. pop. Pornire spre ceartă; chef de ceartă. /<ung. harcag
s.n. – 1. (Înv.) Harță, ciocnire. – 2. Caracter urît; proastă dispoziție. Mag. harcag (Philippide, Principii, 150; DAR), cf. harță. Este mai puțin probabil etimonul mag. harag „turbare” (Cihac, II, 476). – Der. arțăgaș, adj. (certăreț, scandalagiu); arțăgos, adj.