, aserțiuni, s.f. (Fil.) Enunț care este dat ca adevărat; p.gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis.
s. v. afirmație, cuvânt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, zisă.
s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. aserțiúnii; pl. aserțiúni
f. Propunere înaintată și susținută de cineva ca fiind adevărată; afirmație. [G.-D. aserțiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. assertio, ~onis, germ. Assertion
s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma].