s.f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. – V. asibila.
s. f., g.-d. art. asibilării
s.f. (Fon.) Fenomen prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant; asibilație. [< asibila, după fr. assibilation].