adj. Care produce asonanță, care este în asonanță. [Cf. it. assonante, fr. assonant].
adj. care produce asonanță. (< fr. assonant)
, asonanțe, s.f. Rimă imperfectă. – Din fr. assonance.
f. Rimă imperfectă formată numai din identitatea vocalei accentuate. /<fr. assonance
s.f. 1. (Lit.) Rimă imperfectă formată numai din identitatea vocalei accentuate. ♦ Repetarea aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive. 2. Corespondență de sunete. [< it. assonanza, cf. fr. assonance].
s. f. 1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate. 2. repetare a aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive. (< fr. assonance, it. assonanza)