, aspecte, s.n. 1. Fel de a se prezenta al unei ființe sau al unui lucru; înfățișare. ♢ Loc. prep. Sub aspectul... = din punctul de vedere..., sub raportul... 2. Categorie gramaticală caracteristică anumitor limbi, care arată stadiul de realizare a acțiunii exprimate de verb. – Din fr. aspect, lat. aspectus.
s. 1. fason, înfățișare. (Case cu ~ turcesc.) 2. v. configurație. 3. v. vedere. 4. v. fizionomie. 5. chip, imagine, ipostază, înfățișare, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 6. înfățișare, priveliște, (înv.) priveală, privire. (Un ~ demn de milă.) 7. înfățișare, latură. (~ul vesel al lucrurilor.) 8. v. înfățișare.
n. 1) Fel în care se prezintă cineva sau ceva; înfățișare. ♢ Sub ~ul din punctul de vedere...; sub raportul... Sub toate ~ele din toate punctele de vedere. 2) gram. Categorie gramaticală, caracteristică anumitor limbi, care arată durata de realizare a acțiunii exprimate de un verb. /<fr. aspect, lat. aspectus
s.n. 1. Înfățișare, formă exterioară sub care ni se înfățișează ceva. 2. Categorie gramaticală a unor limbi, cu ajutorul căreia se arată durata sau gradul de realizare a acțiunii verbului. [< fr. aspect, cf. lat. aspectus < aspicere – a privi].
s. n. 1. înfățișare a unei ființe, a unui lucru. 2. categorie gramaticală caracteristică unor limbi, care arată gradul de realizare a acțiunii exprimate de verb. (< fr. aspect, lat. aspectus)