definiția asterii definiție dex

s. m., pl. astéri

v. astro-.

s.m. 1. (Bot.) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile sale colorate în diferite tonuri de roz și violet; (pop.) steluță. 2. (Biol.) Formație filamentoasă cu aspect radiant care înconjură centrosfera unei celule. V. astrosferă. [< fr. aster, cf. gr. aster – stea].

s. m. 1. plantă erbacee decorativă, cu flori colorate în diferite tonuri de roz și violet; steluță. 2. figură în formă de stea a cromozomilor în cariochineză; astrosferă. (< fr. aster)

elem. astro-.

, asterii s.f. (Zool.) Stea-de-mare. – Din fr. astérie.

s. v. stea-de-mare.

s. f. (sil. -ri-e), art. astería (sil. -ri-a), g.-d. art. asteríei; pl. asteríi, art. asteríile (sil. -ri-i-)

f. Animal marin având cinci brațe radiare; stea-de-mare. /<fr. astérie

s.f. (Zool.) Specie de echinoderm în formă de stea; stea-de-mare. [Gen. -iei. / < fr. astérie].

s. f. echinoderm cu corpul în formă de stea; stea-de-mare. (< fr. astérie)

scânteiuțe, s.f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Angallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

s. 1. scânteioară. (O scânteie mică sau o ~.) 2. v. scânteioară. 3. (BOT.; Gagea arvensis) (reg.) brumărea, ceapa-ciorii. 4. (BOT.; Aster novibelgii) (reg.) cătare, pocroavă, sălcioară, săpunele (pl.), steluță, vinețele (pl.), salbă-moale.

s. v. bănuț, brumărea, ceapa-cio-rii, fierea-pământului, garoafă, licurici, părăluță, potroacă, răcovină, țintaură.

s. f., g.-d. art. scânteiúței; pl. scânteiúțe

f. (diminutiv de la scânteie) 1) Plantă erbacee cu tulpină scundă, cu frunze mari ovale și cu flori roșii sau albastre. 2) Plantă erbacee cu tulpină neramificată, cu frunze liniare și cu flori galbene; ochișor. 3) la pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile roșii-violete, plăcut mirositoare; brumărele. [ Sil. -te-iu-ță ] /scânteie + suf. ~uță

stelițe, s.f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stea + suf. -iță.

s. (BOT.; Aster amellus) (reg.) gălățence (pl.), rușcă, scânteiuțe (pl.), stelișoară, vărsătoare, flori-cojocărești (pl.), flori-de-Ierusalim (pl.), iarba-vântului, ochiul-boului, rujă-de-toamnă, rujă-vânătă.

s. f., g.-d. art. stelíței; pl. stelíțe

f. (diminutiv de la stea) Plantă erbacee cu tulpina erectă, scurtă, păroasă, și cu frunze alungite, ușor dințate, ce crește prin tufărișuri și locuri stâncoase. /stele + suf. ~iță