(CUIVA DE LA CEVA): A distrage de la o preocupare.
, atenți, -te, adj. 1. Care urmărește concentrat un lucru, care are atenția (1) îndreptată spre cineva sau ceva. ♦ (Adesea adverbial) (Făcut) cu atenție. 2. Amabil, binevoitor, politicos. – Din lat. attentus.
adj., adv. 1. adj. v. curtenitor. 2. adj. v. amănunțit. 3. adv. v. amănunțit. 4. adj. cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (Un ochi ~.) 5. adj. v. prudent.
1) Care urmărește un lucru cu atenție. 2) și adverbial Care este făcut cu atenție. 3) Care manifestă voință și amabilitate. /<lat. attentus
adj. – Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva. Lat. attentus (sec. XIX). – Der. atenți(un)e, s.f., din fr.; neatent, adj.; neatenți(un)e, s.f.
adj. 1. Cu atenția îndreptată către ceea ce se petrece (în fața lui), cu luare-aminte, cu băgare de seamă. ♦ Făcut cu atenție. 2. Amabil, politicos, prevenitor față de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se întinde spre, a fi cu luare-aminte].
adj. 1. cu atenția îndreptată spre cineva sau ceva. ♢ (și adv.) cu atenție. 2. amabil, politicos, prevenitor. (< lat. attentus)
, (3) atenții, s.f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ♢ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ♢ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou.[Var.: atențiúne s.f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.
s., interj. 1. s. v. interes. 2. s. v. grijă. 3. s. v. migală. 4. s. v. prudență. 5. s. v. vigilență. 6. s. v. bunăvoință. 7. s. v. curtoazie. 8. s. v. apreciere. 9. s. v. cadou. 10. interj. (fam.) păzea!, (arg.) piua!, șase!, șest!, zexe! (~!, vine profesorul!)
s. f. (sil. -ți-e), art. aténția (sil. -ți-a), g.-d. art. aténției; (dovezi de bunăvoință, gesturi, obiecte) pl. aténții, art. aténțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Concentrare a conștiinței într-o anumită direcție, asupra unui anumit lucru. ~ dispersată. ♢ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi în centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua în seamă. 2) Atitudine binevoitoare, amabilă. ♢ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fără plată în semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atenției] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis
s.f. 1. Proces psihic complex care contribuie la perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe impresii simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. Interes, preocupare, grijă. ♢ În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. 3. (La pl.) Atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ♢ A da atenție (cuiva) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var. atențiune s.f. / cf. fr. attention, it. attenzione, lat. attentio].
I. s. f. 1. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. interes, preocupare, grijă. 3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. o a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor. ♢ dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii. II. interj. fii atent! bagă de seamă! (< fr. attention, lat. attentio)