, atici, -ce, adj., s.n. 1. Adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. ♢ Frumusețe atică = frumusețe perfectă. 2. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei și menită să mascheze acoperișul. 3. Etaj scund situat imediat sub acoperiș. – Din fr. attique.
n. 1) Parte a unei construcții situată deasupra cornișei pentru a masca acoperișul. 2) Etaj scund situat imediat sub acoperiș. /<fr. attique, lat. atticus
adj. propriu Aticii, locuitorilor ei sau vieții acestora. ♢ Frumusețe atică = frumusețe desăvârșită. ♦ Care se distinge prin bun-gust sau spirit. ♢ Sare atică = ironie subtilă, spirit fin. [Cf. fr. attique, it. attico < Atica – provincie în Grecia antică].
s.n. 1. Parte a antablamentului ridicată deasupra cornișei, menită să mascheze marginea acoperișului. 2. Cat scund, așezat deasupra cornișei, la nivelul fațadei sau retras. [Cf. fr. attique, it. attico].
I. adj. propriu Aticii. o dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumusețe ~ă = frumusețe desăvârșită. ♢ care se distinge prin bun-gust sau spirit. o sare ~ă = ironie subtilă, spirit fin. II. s. n. 1. parte a antablamentului, deasupra cornișei, menită să mascheze marginea acoperișului. 2. etaj scund, deasupra cornișei, la nivelul fațadei sau retras. (< fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)
, pen. în SE Greciei mijlocii, între. ins. Eubeea, G. Egina și Corint, despărțită de Pen. Pelopones prin istmul Corint, al cărei principal centru a fost, începînd din antic., orașul Atena.