definiția atributiva definiție dex

, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.

, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.

adj. m. (sil. -tri-), pl. atributívi; f. sg. atributívă, pl. atributíve

adj. m. (sil. -tri-), pl. atributívi; f. sg. atributívă, pl. atributíve

Care are funcție de atribut. ♢ Propoziție ~ă propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributif

Care are funcție de atribut. ♢ Propoziție ~ă propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributif

adj. Cu funcție de atribut. ♢ Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif].

adj. Cu funcție de atribut. ♢ Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif].

adj. cu funcție de atribut. o propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif)