s.f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr: a-u-] – Auto1- + mulțumire.
s. autoîncântare. (Sentiment de ~.)
s.f. Mulțumire de sine însuși în urma unor succese, care duce la suficiență, la stagnare, la regres și la lipsă de vigilență; autoîncântare. [< auto1- + mulțumire].
s. f. mulțumire de sine, în urma unor succese, care duce la suficiență, stagnare; autoîncântare. (< auto1- + mulțumire)