, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.
adj. 1. imperativ, poruncitor. (Cu ton ~.) 2. v. voluntar.
adj. m. (sil. a-u-), pl. autoritári; f. sg. autoritáră, pl. autoritáre
1) Care își impune voința, autoritatea. Ton ~. Persoană ~ă. /<fr. autoritaire, it. autoritario
adj. Care vrea să comande totdeauna, care urmărește să-și impună voința, autoritatea. [Cf. fr. autoritaire, it. autoritario].
adj. care uzează de autoritatea sa, care urmărește să-și impună voința. (< fr. autoritaire)