, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
vb. 1. a delega, a împuternici, a învesti, (livr.) a abilita, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (Te ~ să faci următorul lucru ...) 2. v. îndreptăți.
vb. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. autorizéz, 3 sg. și pl. autorizeáză
tranz. 1) (persoane) A învesti cu autorizație (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a împuternici. 2) (fondarea unei organizații) A permite în mod oficial. /<fr. autoriser, it. autorizzare
vb. I. tr. A da cuiva permisiunea, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite, a îngădui. [Cf. fr. autoriser, it. autorizzare].
vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite. (< fr. autoriser)
, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.
adj. 1. (înv.) privilegiat. (Firmă ~.) 2. calificat, competent, îndreptățit, priceput, (franțuzism înv.) ponderos. (O opinie ~.)