, autorizații, s.f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document oficial prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorisation.
s. 1. permis, (rar) licență, (înv. și reg.) slobozenie, (înv.) pitac. (~ pentru practicarea unei meserii.) 2. împuternicire, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. îngăduință, permisiune, voie. (~ de a face ceva.)
s. f. (sil. a-u-, -ți-e), art. autorizáția (sil. -ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Permisiune dată de un organ al administrației de stat pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act; împuternicire. 2) Document prin care cineva este împuternicit că realizeze acest drept. [G.-D. autorizației] /<fr. autorisation, it. autorizzazione
s.f. Permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ♦ (Concr.) Document care dovedește o împuternicire, un drept al cuiva. [Pron. a-u-, gen. -iei, var. autorizațiune s.f. / cf. fr. autorisation, it. autorizzazione].
s. f. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ♢ înscris care dovedește o împuternicire. (< fr. autorisation)