, auxiliari, -e, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.
adj., s. 1. adj. ajutător. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ prețios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.)
Care are o funcție secundară; ajutător. Material ~. ♢ Verb ~ verb cu ajutorul căruia de formează timpurile și modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris
adj. Care ajută la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutător. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formează timpurile și modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].
I. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător. o verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acțiunii. ♢ (mat.) cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor. II. s. m. ostaș roman aparținând unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)