, avânturi, s.n. 1. Vioiciune, energie, forță în mișcari. ♢ Loc. vb. A-și lua avânt = a se avânta. 2. Însuflețire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).
s. 1. v. entuziasm. 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. și fam.) suflet, (reg.) mau. (Cântați cu mai mult ~!) 3. v. patos.
n. 1) Energie în mișcare; vioiciune; însuflețire. ♢ A-și lua ~ a se pregăti pentru săritură; a se avânta. A-i tăia cuiva ~ul a descuraja pe cineva. 2) Dezvoltare rapidă; progres. ♢ A lua ~ a se dezvolta rapid. 3) Imbold lăuntric, puternic care înlesnește realizarea unei acțiuni; elan; entuziasm; exaltare; ardoare. /v. a (se) avânta
s.n. – Pornire, elan, însuflețire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, și nici în dialecte). Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).