s.f. Disciplină filozofică având drept obiectiv studiul valorilor (morale). [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiologie.
s. f. (sil. -xi-o-), art. axiología, g.-d. art. axiologíei; pl. axiologíi
f. Disciplină filozofică care studiază valorile; teorie generală a valorilor. [G.-D. axiologiei; Sil. -xi-o-] /<fr. axiologie, germ. Axiologie
s.f. Disciplină filozofică care se ocupă cu studiul sistematic al originii, esenței, clasificării, ierarhizării și funcției sociale a valorilor ; teorie generală a valorilor. ♢ Axiologia artei = perspectivă specifică asupra artei, care pune în centrul ei valoarea operei. [Pron. -xi-o-, gen. -iei. / cf. fr. axiologie, germ. Axiologie < gr. axia – valoare, logos – teorie].
s. f. disciplină filozofică care studiază geneza, structura și ierarhia valorilor; teoria valorilor. (< fr. axiologie)
(‹ fr. {i}; {s} gr. axios „valoros” + logos „studiu”) s.f. Disciplină filozofică care studiază valorile; teoria valorilor. Bazele a. ca disciplină aparte au fost puse în a doua jumătate a sec. 19, de R.H. Lotze și în continuare de Fr. Nietzsche, dar mai ales de școala reprezentanților neokantieni de la Baden (W. Wildelband, H. Rickert) cărora li se datorează distincțiile riguroase între valoare și existență, sens și valoare, valori și lucruri. Importante contribuții au adus ulterior M. Scheler, N. Hartmann, precum și filozofii români: A.D. Xenopol, P. Andrei, L. Blaga, T. Vianu, E. Speranția, P. Comarnescu.