, axiome, s.f. 1. Adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși. 2. Enunț prim, nedemonstrat, din care se deduc, pe baza unor reguli, alte enunțuri. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiome.
f. și fig. 1) Adevăr fundamental care nu trebuie demonstrat. 2) Enunț primar pe baza căruia se formulează o teoremă. [G.-D. axiomei; Sil. -xi-o-] /<lat., gr. axioma, germ. Axiom
s.f. – Adevăr fundamental admis fără demonstrație. Gr. ἀξίωμα (sec. XVII, cf. Gáldi 156), și modern din fr. axiome. – Der. (din fr.) axiomatic, adj.
s.f. Adevăr admis în general și acceptat ca real fără a fi demonstrat. ♦ Fiecare dintre propozițiile prime pe baza cărora se formulează o teoremă. [< fr. axiome, cf. lat., gr. axioma – opinie < axios – adevărat].
s. f. 1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat. 2. (mat.) enunț primar acceptat fără demonstrație, pe baza căruia se formulează o teoremă. (< fr. axiome, lat., gr. axioma)