s.n. Corp gazos simplu, incolor, inodor și insipid, parte componentă a aerului și element esențial al țesuturilor vegetale și animale; nitrogen. – Din fr. azote.
n. Element chimic gazos care intră în componența aerului în proporție de aproape 80%; nitrogen. /<fr. azote
s.n. Element gazos incolor, inodor și insipid, care intră în compoziția aerului atmosferic în proporție de circa patru cincimi; nitrogen. [< fr. azote, cf. gr. a – fără, zoe – viață].
s. n. element gazos incolor, inodor și insipid, care intră în compoziția aerului atmosferic în proporție de circa patru cincimi; nitrogen. (< fr. azote)
(‹ fr. {i}; {s} gr. a- „fără” + zoe „viață”). s.n. Element chimic (N; nr. at. 7, m. at. 14,007, p.t. -209,86ºC, p.f. -195,8ºC), gazos, mai ușor decît aerul, care se găsește în atmosferă în proporție de 78,4 la sută în volume sau de 76 la sută în greutate. La temperatura ordinară este inactiv, dînd compuși numai în condiții speciale (temperatură, presiune, catalizatori). Este întrebuințat la umplerea becurilor electrice, ca agent frigorigen (a. lichid), la obținerea amoniacului, a acidului azotic, a cianamidei de calciu etc.; nitrogen. A fost descoperit în 1772 de D.R. Rutherford.