bacalaureați, -te, subst. 1. S.n. Examen general pentru absolvenții liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățământ superior. ♢ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S.m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.
(persoană) s. m. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáți
(examen) s. n. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáte
n. 1) Examen general, susținut la absolvirea liceului. 2) Titlu obținut în urma acestui examen. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat
m. și f. Persoană care a susținut examenul de absolvire și a obținut diploma pentru gradul respectiv. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat
s.n. Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la o facultate; titlu obținut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. și f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. -la-u-re-at, pl. -te. / < fr. baccalauréat].
s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac3 (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)
s. f. (sil. -la-u-re-a-), pl. bacalaureáte