definiția barbaria definiție dex

barbarii, s.f. 1. Stare primitivă de dezvoltare social-culturală. 2. Concepție, atitudine, comportare care dovedesc lipsă de respect, dispreț sau ură față de cultură și de civilizație; (concr.) faptă care rezultă dintr-o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. – Din fr. babarie, lat. barbaria.

s. 1. primitivism, primitivitate, sălbăticie, (înv.) barbarism, sălbătăciune, sălbăticime. (Triburi aflate în stadiul ~.) 2. v. răutate.

≠ civilizație

(lipsă de civilizație, faptă) s. f., art. barbaría, g.-d. art. barbaríei; (fapte) pl. barbaríi, art. barbaríile

f. 1) Stare de înapoiere social-economică și culturală a unui popor. 2) Comportare de barbar; sălbăticie. 3) Crimă odioasă, născută din ură și dispreț față de cultură și civilizație. [Art. barbaria; G.-D. barbariei; Sil. -ri-e] /<fr. barbarie, lat. barbaria

s.f. 1. Stadiu de civilizație înapoiată în care se află un popor, un grup, un om etc.; înapoiere, sălbăticie. 2. Lipsă de respect pentru cultură și civilizație; faptă, atitudine în care se reflectă o asemenea concepție; sălbăticie, grozăvie, cruzime, neomenie. [Gen. -iei. / cf. lat. barbaria, fr. barbarie].

s. f. 1. stadiu de civilizație înapoiată în care se află un popor, un grup, un om. 2. lipsă de respect pentru cultură și civilizație; faptă, atitudine în care se reflectă o asemenea concepție; sălbăticie, cruzime, neomenie. (< fr. barbarie, lat. barbaria)

s.f. Barbă mare, stufoasă. ♦ Fig. Bătrân bărbos. – Barbă + suf. -ărie.

s. v. bărboaie, bărboi.

(barbă mare) s. f., art. bărbăría, g.-d. bărbăríi, art. bărbăríei