definiția barbati definiție dex

a fi bărbat

expr. (deț.) a rezista la bătaie.

BĂRBÁT, -Ă,

bărbați, -te, s.m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

BĂRBÁT

adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.

BĂRBÁT

s. 1. om. (Femei și ~ți.) 2. v. soț.

bărbát

s. m., adj. m., pl. bărbáți; f. sg. bărbátă, pl. bărbáte

BĂRBÁ//T¹ ~tă (~ți, ~te)

rar 1) Care este înzestrat cu forță fizică și curaj. 2) rar Care muncește mult și cu folos; harnic; laborios; vrednic. /<lat. barbatus

BĂRBÁ//T² ~ți

m. 1) Persoană adultă de sex masculin. 2) Persoană plină de energie și de fermitate; om în toată firea. ♢ ~ de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de sex masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț. /<lat. barbatus

bărbát (bărbáți),

s.m. – 1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s.m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s.f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s.f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s.m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407).

BĂRBAT, Virgil I.

(1879-1931, n. sat Rasa, jud. Călărași), sociolog român. Prof. univ. la Cluj. Unul dintre inițiatorii planului de culturalizare a Transilvaniei, denumit „Extensiunea universitară”. Preocupat îndeosebi de sociologia culturii („Dinamism cultural”, „Premisele umane ale culturii moderne”). A înființat și condus „Revista de sociologie”.

BĂRBAT

(sec. 13), voievod român. Frate cu Litovoi. Înfrînt și luat prizonier de oastea regelui ungur (c. 1277), s-a răscumpărat în schimbul unei importante sume de bani.

BĂRBAT, Alexandru

(n. 1905, Ucea, jud. Brașov), statistician și sociolog român. Prof. univ. la Iași. Cercetări economice și sociologice zonale („Dezvoltarea și structura economică a Țării Oltului”).

BĂRBAT AFEMEIAT

expr. băbălău, berbant, căutător de perle, corditor, crai, curvar, donjuan, fustangiu, futangiu, scoicar, târfoman.

BĂRBAT ÎNALT

băbălău, cal, girafă, Godzila, haldău, măgăoaie, plăvan.

BĂRBAT VIRIL

călăraș, mascul feroce, pulărău, taur comunal, tivitor.