bărbii, s.f. 1. Parte a feței formată de proeminența maxilarului inferior; barbă. ♢ Bărbie dublă = gușa de sub bărbie la persoanele grase. 2. Parte cărnoasă care atârnă sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele două lame roșii, cărnoase, care atârnă de o parte și de alta sub ciocul găinilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijină bărbia (1) violonistului. – Barbă + suf. -ie.
s. (ANAT.) 1. barbă. (Are o ~ proeminentă.) 2. v. gușă.
f. 1) Parte inferioară a feței aflată sub buza de jos, formând o proeminență rotunjită de sub bărbia unor persoane grase; gușă. 2) Parte cărnoasă de sub falca de jos a unor animale sau păsări. ~a cocoșului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat în partea de jos a viorii, menit să sprijine bărbia violonistului. [Art. bărbia; G.-D. bărbiei; Sil. -bi-e] /barbă + suf. ~ie
s.f. – Parte a feței formată de proeminența maxilarului inferior, barbă. Lat. *barbilia (Pușcariu 184; Tiktin; DAR), cf. it. barbiglio, sp. barbilla. Cuvîntul rom. poate fi der. intern. Cuvînt generalizat (ALR, 34). – Der. bărbiță, s.f. (bavețică).