s.n. Element chimic, metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Din fr. baryum.
n. Metal moale, alb-argintiu, folosit sub formă de compuși în industria vopselelor, a sticlei, în medicină etc. [Sil. ba-riu] /<fr. baryum
s.n. Metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].
s. n. metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)
(‹ fr. {i}; gr. barys „greu”) s.n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p.t. 727ºC, p.f. 1696ºC) din grupa metalelor alcalino-pămîntoase, moale, alb-argintiu. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Funcționează în starea de valență doi. Compușii săi se folosesc la fabricarea unor pigmenți minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, în 1808.