definiția bas definiție dex

(1) s.n., (2) bași, s.m., (3) basuri, s.n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

(1) s.n., (2) bași, s.m., (3) basuri, s.n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

s. (MUZ.) 1. (rar) basist. (Are voce de ~.) 2. v. pedalier. (~ la orgă.)

s. (MUZ.) 1. (rar) basist. (Are voce de ~.) 2. v. pedalier. (~ la orgă.)

(cântăreț) s. m., pl. bași

(registru al vocii bărbătești, instrument) s. n., (instrumente) pl. básuri

(cântăreț) s. m., pl. bași

(registru al vocii bărbătești, instrument) s. n., (instrumente) pl. básuri

n. 1) Voce de bărbat cu registru grav. 2) Instrument muzical, al cărui registru într-o orchestră corespunde acestui fel de voce. /<it. basso, fr. basse

m. Cântăreț care are vocea în registru grav. /<it. basso, fr. basse

n. 1) Voce de bărbat cu registru grav. 2) Instrument muzical, al cărui registru într-o orchestră corespunde acestui fel de voce. /<it. basso, fr. basse

m. Cântăreț care are vocea în registru grav. /<it. basso, fr. basse

s.m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso. – Der. contrabas, s.m., din it. contrabasso.

s.m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso. – Der. contrabas, s.m., din it. contrabasso.

s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ♢ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ♢ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)

I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)

adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš.

- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turcești care denumeau funcții sau ranguri (baș-aga, baș-caimacam etc.) și folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baș.

adv. v. chiar, tocmai.

s. v. staroste.

adv.

s. n.

s.m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.

adv. – Chiar, tocmai, exact așa. – Var. abeș. Sb. baș. Necunoscut în afară de Banat și Olt.

(capătul unei bărci, agio) (rar) s. n.

(căpetenie, staroste) s. m., pl. bași

(rar) adv.

s.n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine.

vb. v. pârțâi.

, băs, vb. IV. Refl. A elimina gazele din intestin. [conjug. și bășésc, după DER] (din lat. vĩssīre)

vb. – A face vînturi, a se pîrțîi. – Mr. bes, megl. bișǫri. Lat. vĭssῑre (Pușcariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. bășină. Se conjugă și la forma incoativă, bășesc. – Der. beșniță, s.f. (mușama, scutec).