basmale, s.f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și înveli capul, spre a lega și a duce în ea ceva, ca batistă etc. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată= a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată= a scăpa cu bine dintr-o incurcătură. [Var.: (înv.) băsmá s.f.] – Din tc. basma.
s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. și reg.) peștiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. și Transilv.) cârpă, (Maram.) șirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)
f. 1) Bucată de țesătură (uni sau pestrițată) având formă pătrată sau triunghiulară și folosită, mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul; batic. ♢ A scoate (pe cineva) ~ curată a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdară). A ieși (sau a scăpa) ~ curată a ieși (a scăpa) cu bine dintr-o încurcătură. 2) pop. Bucată mică de pânză, folosită pentru a șterge nasul sau fața; batistă. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma
s.f. – 1. (Înv.) Țesătură imprimată. – 2. Batic; batistă. – Mr. băsmă, megl. basmă. Tc. basma „imprimeu” (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin și bg., rut. basma „indiană”, rus. basma „document care poartă pecetea hanului”. După Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s.m. (fabricant sau vînzător de basmale) reprezintă tc. basmaci (Șeineanu, II, 41).