bauxite, s.f. Oxid de aluminiu care se găsește în natură ca minereu de diferite culori. [Pr.: ba-u-] – Din fr. bauxite.
f. Rocă sedimentară de culoare roșiatică, exploatată ca minereu de aluminiu. [Sil. ba-u-] /<fr. bauxite
s.f. Rocă formată în procesul de alterare a rocilor sedimentare magmatice, bogate în silicați de aluminiu, care se găsește în natură sub formă de mase compacte. [Pron. ba-u-, pl. -te, var. bauxit s.n. / < fr. bauxite, cf. Baux – comună în Franța].
s. f. rocă sedimentară roșie-brună, bogată în silicați de aluminiu, opal, caolinit etc.. (< fr. bauxite)
(‹fr. {i}; {s} Baux) s.f. Rocă sedimentară alcătuită din hidroxizi de aluminiu (40-80 la sută) și subordonat hidroxizi de fier, de culoare roșie, brună sau cenușie-verzuie. În reg. cu climă tropicală și subtropicală formează depozite stratiforme, lenticulare sau sub formă de pungi, reprezentînd: a) produs rezidual de alterare lateritică a unor roci vulcanice (andezite, bazalte); b) rezultatul precipitării anorganice a unor coloizi aluminoși în bazine de sedimentare; c) produs rezidual format în urma dizolvării calcarelor aluminoase de către apele subterane. B. reprezintă principala sursă pentru obținerea aluminiului.