beștelesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face pe cineva de ocară, a mustra pe cineva cu ocări, cu insulte. – Et. nec.
vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.
≠ a făli, a lăuda
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. beștelésc, imperf. 3 sg. beșteleá; conj. prez. 3 sg. și pl. beșteleáscă
tranz. fam. A trata cu vorbe ofensatoare; a batjocori; a dezonora. /Orig. nec.