definiția beci definiție dex

beciuri, s.n. 1. Pivniță. 2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). – Et. nec.

s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.

s. v. pivniță.

s. n., pl. béciuri

n. 1) Construcție subterană (aparte sau la subsolul unei clădiri) în care se păstrează alimentele; pivniță. 2) Închisoare în subsolul unei clădiri. /Orig. nec.

s.n. – Subsol, pivniță. Probabil din cuman. beč „fortificat” (DAR, Pușcariu, Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei, tc. beç › rom. Beci (cf. Șeineanu, II, 42). Der. becer, s.m. (șef peste bucătăriile domnești, dregător al curții care, începînd cu sec. XVIII, exercita efectiv funcția stolnicului); becerie, s.f. (bucătărie domnească). Numele de becer (cf. pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în mod tradițional pivnițelor drept cămară. Totuși, DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că becer înseamnă, „plăcintar”, cum greșit afirmă DAR și Candrea; cf. Odobescu: becerul, adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pečar „brutar”.

s.m. – Berbec tînăr, de doi ani. – Mr. beci. Bg., sb. biče „taur tînăr”, sb. bičij „taurin”. Schimbarea semantică, deși curioasă, este aceeași ca în cazul lui buhai, care înseamnă totodată și „taur” și „berbec”. Diculescu, Elemente, 444, crede că este reprezentant al gr. βηϰίον „oaie tînără” și legat de it. becco. Pușcariu 198 de asemenea îl lega de it., dar îl considera rezultat al lui (ber)beculus, care ar fi trebuit să dea *bechi; însuși autorul și-a abandonat ipoteza în DAR; cf. REW 9270 și 1020a. Capidan, Dacor., IV, 444, se referă la sl. belče, de la bĕlŭ „alb”, ipoteză puțin verosimilă. Cf. bic.

expr. (adol.) v. a băga pe ăla micu’ la serviciu.

, beci, s.m. (Sport, rar) Fundaș la jocul de fotbal. – Din engl. back.

, becuri, s.n. 1. Sferă sau pară de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice; p.ext. Lampă electrică. ♢ Expr. (Fam.) A fi (sau a cădea) pe bec = A fi sau a ajunge într-o situație fără ieșire; a i se înfunda, a o păți. 2. Sita unei lămpi de gaz. 3. Orificiu prin care țâșnește un lichid vaporizat, un jet de gaz sau un amestec de gaze sub presiune, spre a putea fi aprinse. – Din fr. bec [de gaz].

s. v. apărător, fundaș, stoper.

s. (prin Transilv.) pară. (Un ~ aprins.)

(electr.) s. n., pl. bécuri

(sport) s. m., pl. beci

n. 1) Balon mic de sticlă având în interior un filament, care devine incandescent când este străbătut de un curent electric. 2) Lampă alcătuită dintr-un soclu și dintr-un astfel de balon. ♢ ~ de sudură piesă la aparatele de sudură, prin care iese amestecul de gaz combustibil și oxigen, arzând cu flacără. 3) înv. Partea din interior a unei lămpi cu gaz, unde se formează flacăra. /<fr. bec

s.n. – Sferă de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice. Fr. bec „cioc”, bec de gaz „felinar”. Pentru expresia a cădea pe bec, care reproduce fr. tomber sur un bec de gaz, cf. Graur, BL, IV, 72.

s.n. 1. Balonaș de sticlă prevăzut cu un soclu (prin care se montează la o lampă) și un filament în interior, care devine incandescent și luminează când este străbătut de un curent electric. 2. Partea unei lămpi cu gaz aerian unde arde flacăra. [Pl. -uri. / < fr. bec].

s.m. Jucător fundaș la fotbal. [Pl. -ci. / < engl. back].

s. n. 1. balonaș de sticlă cu un soclu și un filament în interior, care devine incandescent și luminează, străbătut de un curent electric. 2. mulură la partea de jos a ferestrei, destinată a împiedica prelingerea apei de ploaie pe fațadă. (< fr. bec)

s. m. jucător fundaș de fotbal. (< engl. back)