definiția beta definiție dex

s.m. 1. A doua literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului b. 2. (Fiz.; în sintagmele) Particulă beta = electron negativ sau pozitiv emis de unele substanțe radioactive. Radiație beta = radiație constituită din particule beta. – Din fr. bêta.

s. m. invar.

m. invar. 1) Numele celei de-a doua litere a alfabetului grecesc. 2): Particule ~ electron emis de unele substanțe radioactive. /<fr. bêta

s. m. inv. 1. a doua literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului b. 2. radiație ~ = radiația emisă de nucleul izotopilor radioactivi, din electroni. (< fr. bêta)

sfecle, s.f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ♢ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conțin 14-22% zahăr și sunt utilizate în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.

s. (BOT.) 1. (Beta) (prin Maram.) burac, (Mold.) pangea. 2. sfeclă furajeră (Beta vulgaris) = (reg.) ripă.

s. f. (sil. -clă), g.-d. art. sféclei; pl. sfécle

f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina cărnoasă, albă sau roșie, folosită în alimentație, în industrie și ca nutreț. ~ de zahăr. [G.-D. sfeclei; Sil. sfe-clă] /<bulg. sveklo