a se afuma, a da cu căciula-n câini, a se face, a se face afiș / cobză / cocă, a fura luleaua neamțului, a intra cu liftul în pom, a se îmbăta turtă, a lua ciocârlanul de coadă, a lua luleaua neamțului, a lua purceaua de coadă, a se machi, a se matofi, a se matoli, a se matosi, a mirosi a ceață, a se pili, a prinde prepelița / purceaua de coadă, a i se sui la cap, a se tămâia, a se trosni, a se trotila, a se tufli, a se turci, a se turti, a umbla pe șapte cărări, a i se urca la cap, a se vărui, a se vopsi.
beți, -te, adj. 1. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut2 (2), cherchelit, făcut2, matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.
adj. amețit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam.) abțiguit, (fam. și fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)
1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoții puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus
adj. – Binecuvîntat, fericit. Fr. béat. – Der. beatifica, vb. din lat. beatificare; beatitudine, s.f., din lat. beatitudo.
adj. – Amețit, băut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Pușcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *bebetus › *bet; pe baza f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanța care cere ca m. de la înceată, bleagă, seacă să fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. beție, s.f. (ebrietate); bețiu, adj. (îmbătător; bețiv); bețiv, adj. (care are viciul beției, alcoolic); bețit, adj. înv. (bețiv); bețivi, vb. (a se îmbăta; a chefui); bețivan, s.m. (augmentativ al lui bețiv); bețivănie, s.f. (beție); îmbăta, vb. (a se ameți cu băutură); îmbătător, adj. (amețitor); desbăta, vb. (a se trezi din beție). Bețiv provine de la bețiu, ca văduv de la *văduu (cf. și brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influențe a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un lat. *imbĭbĭtare, care nu pare necesar.
beții, s.f. 1. Stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beție albă = toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.
s. I. 1. îmbătare. (~ lui a fost rapidă.) 2. v. ebrietate. 3. v. alcoolism. 4. chef, (înv.) băutură. (A făcut o ~ de pomină.) II. (MED.) beție albă v. toxicomanie.
f. 1) Stare provocată de consumul excesiv de alcool; ebrietate. ♢ ~ rece (sau cu stupefiante) stare de intoxicație a organismului, provocată de consumarea unor stupefiante. 2) Patimă pentru băuturile alcoolice. A suferi de ~. 3) Petrecere cu multă băutură. 4) fig. Stare de uitare de sine, provocată de un anumit factor; exaltare cauzată de un factor, în special pozitiv. 5) fig. Cantitate foarte mare (de ceva), care vădește lipsă de măsură; exces. ~ de cuvinte. [Art. beția; G.-D. beției; Sil. -ți-e] /beat + suf. ~ie