Element de compunere însemnând „de două ori”, „dublu”, care servește la formarea de adjective și substantive. – Din fr. bi-
Prefix de origine neol., care indică în principiu reduplicarea ideii exprimate în continuare. În practică, însoțește adesea cuvinte care, ele singure, nu sunt folosite în rom.: bicolor, bilinguu, biman, bimestru, etc. față de formațiile pe baza cuvintelor care au și uz independent: bilateral, bimensual, bioxid, etc. Lat. bis mai ales prin intermediul fr. bi-.
Element prim de compunere savantă care are semnificația „de două ori”, „dublu”. [Var. bis- / cf. fr., it. bi- < lat. bis – de două ori].