pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.
vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)
vb., ind. prez. 3 sg. și pl. bifúrcă
pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer
vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].
vb., ind. prez. 3 se bifúrcă