adj. m., pl. biloculári; f. sg. biloculáră, pl. biloculáre
adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire].
adj. cu două locuri (2). (< fr. biloculaire)
s. f. deformare patologică a unui organ anatomic, care se împarte în două loji. (după fr. biloculation)